Marius Caravețeanu, Președinte PNL Dâmbovița: “Cifrele oficiale, prezentate de INS în data de 11 octombrie, ar trebui să le taie pesediștilor pofta de minciuni”



 Comunicat de presă, Marius Caravețeanu - Președinte PNL Dâmbovița :
“Cifrele oficiale, prezentate de INS în data de 11 octombrie, ar trebui să le taie pesediștilor pofta de minciuni:
• Rata inflației a crescut de la 0.1% în lanuarie la 1.8% în septembrie.
• Prețul carburanților s-a majorat cu 2,19% într-o singură lună, septembrie față de august, conform datelor INS.
• Creșterea prețurilor carburanților a fost însoțită de un val de scumpiri în luna septembrie:
o România a înregistrat cea mai mare creștere de prețuri din ultimele douăsprezece luni (cu 0,50% în septembrie față de august 2017).
o Prețurile produselor alimentare au crescut într-o singură lună cu 0,54% (plusuri de 0,61% la carnea de porc, 0,60 % la preparatele din carne, 2,06% la unt, 4,16% la ouă, 2,61% la legume și conserve de legume etc).
o Produsele nealimentare s-au scumpit cu 0,54% (plusuri de 0,61% la confecții, 0,62% la încălțăminte). Prețul serviciilor s-a majorat cu 0.32%.
• Valul de scumpiri se va accentua în ultimele trei luni din 2017. Tabloul statistic al creșterilor de prețuri nu a luat încă în calcul etapa a doua a creșterii accizei la carburanți (de la 1 octombrie), scumpirea tarifelor la electricitate (cu 5 %, de la 1 octombrie) și preconizata scumpire a gazelor (cu 6 %, amânată la presiuni politice, dar inevitabilă).
o Semnale de alarmă vin de peste tot. Potrivit unei anchete realizate recent de INS, managerii societăților comerciale din domeniul comerțului cu amănuntul estimează o creștere a prețurilor de 25% până la sfîrșitul lui noiembrie.
o Cele două scumpiri ale curentului electric de anul acesta îi vor afecta serios pe consumatorii casnici rămași captivi în sistemul reglementat. În ultimele trei luni ale lui 2017, aceștia vor plăti facturi majorate cu peste 20% față de perioada similară din 2016)
• Prețul locuințelor crește în ritm alert – cu 4,9% în trimestrul doi din 2017, comparativ cu precedentele trei luni, conform datelor publicate de Eurostat. În aceeași perioadă, preţurile locuinţelor s-au majorat cu doar 1,8% în Uniunea Europeană şi 1,5% în zona euro.
• Ratele românilor cu credite în lei cresc îngrijorător. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut până la nivelul cel mai mare din ultimii trei ani.
• Toate acestea sunt efecte directe și indirecte ale politicilor incompetente și populiste promovate de guvernele patronate de Dragnea în complicitate cu Tăriceanu. În ultimii 28 de ani, niciodată nu a fost mai mare diferența între promisiuni și realități.
• De altfel, sub toate guvernările PSD săracii au devenit și mai săraci, deși pesediștii le-au promis marea cu sarea și pozează în apărătorii păturilor sociale defavorizate.”

Dacă ți-a plăcut articolul da-i un SHARE ! 


Read more…

Corneliu Ștefan, despre Programul Comerț - 2017


Firme mici și mijlocii din România se pot înscrie în programul Comerț 2017, prin care ar putea obține fonduri nerambrsabile în valoare de maximum 250.000 de lei (circa 55.000 euro) de la bugetul de stat, în anumite condiții.
Programul este gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, prin Direcția de Antreprenoriat și Programe pentru IMM (DAPIMM) și Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE) din teritoriu.
Prin Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, beneficiarii eligibili vor primi un ajutor financiar nerambursabil de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (fără TVA), dar nu mai mult de 250.000 lei pentru fiecare beneficiar.
Partea de ajutor nerambursabil, de maximum 250.000 de lei va fi decontată de stat după ce antreprenorul efectuează cheltuielile din resursele sale. ”Decontarea se face într-o singură tranşă pentru toate activităţile pentru care s-a făcut dovada achitarii integrale a acestora” - prevede proiectul de procedură emis pe 1 august de Ministerul pentru Mediul de Afaceri.
Bugetul total estimativ alocat schemei de minimis pentru perioada de implementare 2017-2020 este de 199.796.000 lei. Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul 2017 este de 49.949.000 lei.
Conform proiectului de procedură, vor putea beneficia de alocație financiară nerambursabilă microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) care îndeplinesc cumulativ la data solicitării o serie întreagă de criterii de eligibilitate, printre care:
• au cel puţin 1 an calendaristic de la înfiinţare la data deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de investiţii şi codul CAEN pentru care solicită finanţare este autorizat conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel puţin 3 luni anterior datei deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de investiţii;
• au capital social integral privat;
• nu au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani şi nu au asociaţi sau acţionari care deţin sau au deţinut calitatea de asociaţi/acţionari ai altor societăţi care au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani (2014, 2015, 2016). Asociaţii sau acţionarii care deţin mai multe societăţi nu pot beneficia de AFN în cadrul prezentului program decât cu o singură societate, pentru care se verifică statutul de întreprindere unică.
• nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru; solicitanţii care au datorii eşalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.
• au obţinut cel puţin 50 puncte în urma completării on-line a planului de investiţii, conform modelului şi criteriilor prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta procedură;
• și altele
Programul Comerț 2017 va oferi finanțare pentru o serie întreagă de investiții eligibile, cum ar fi:
• achiziţionarea de echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă/copiator/multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii) conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare sau obiecte de inventar asimilate acestora.
• achiziţionarea de cititoare pentru cod de bare;
• achiziţionarea de cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare;
• achiziţionarea de aparate de marcat electronice fiscale;
• achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare, conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare sau obiecte de inventar asimilate acestora, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard şi automatelor muzicale;
• achiziţionarea de electro şi motostivuitoare conform grupa 2.3.6.8.1 din HG 2139/2004;
• investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de inventie, mărci de produse si servicii (etichetare ecologica, licente), software pentru comerţul on-line, software-uri necesare desfăşurării activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;
• achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale (ex. sisteme de supraveghere video, sisteme de alarmă). conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare sau obiecte de inventar asimilate acestora;
• achiziţionarea de autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu excepţia vehiculelor de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.
• certificarea unui sistem de management al calităţii/mediului/sănătăţii şi securităţii ocupaţionale/siguranţei alimentelor, în conformitate cu unul din standardele: SR-EN-ISO 9001:2008(sistem de management al calităţii); SR-EN-ISO 14001:2005 (sistem de management de mediu); SR-EN-ISO 22000:2005 (sistem de management al siguranţei alimentelor); OHSAS 18001: 2007 (sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaționale), simplu sau integrat;
• realizarea unei pagini web pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu, fără hosting), pentru operatorii economici care nu deţin altă pagină web şi care trebuie să fie funcţională la data depunerii cererii de eliberare a ajutorului nerambursabil si pe toata perioada de monitorizare;
• achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare.
Read more…

Majorarea pensiilor se achită prin casele teritoriale de pensii le la 1 iulie


     În baza cadrului legislativ în vigoare, luna iulie aduce noi majorări ale unor drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, după cum urmează:
I. Potrivit art.2 din OUG nr.2/2017, valoarea punctului de pensie crește – începând cu data de 1.07.2017 – la 1000 lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 9% față de valoarea precedent (917,5 lei).
     Efectele aplicării acestei măsuri se reflectă nu numai în majorarea pensiilor, ci și a următoarelor indemnizații:
    Indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul 1, reprezentând 80% din valoarea punctului de pensie, se majorează de la 734 lei la 800 lei;
    Indemnizația lunară stabilită conform Legii nr.8/2006 pentru membrii uniunilor de creație, cu încadrarea în plafonul prevăzut de lege, respectiv 2.900 lei;
II. În conformitate cu dispozițiile Legii nr.126/2017, indemnizațiile prevăzute de OUG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive etnice se majorează, de asemenea, începând cu data de 1.07.2017.
În funcție de modalitatea de plată aleasă de beneficiari, noile drepturi vor fi achitate astfel:
– în data de 14 iulie, pentru cei care au conturi bancare;
– între 14-28 iulie, pentru cei care primesc drepturile prin poștă.
Sursa: Casa Națională de Pensii Publice
Read more…

Alertă cu bombă la două licee din Târgoviște !!!


Comunicat de presă
     Instituția Prefectului-județul Dâmbovița informează că, în această dimineață a fost primit un mesaj atipic prin care Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița au fost invitate la negocieri în municipiul Târgoviște. În caz contrar, două licee din Târgoviște – Colegiul Național ”Constantin Carabela și Liceul de Artă ”Bălașa Doamna” – urmau să fie distruse prin intermediul unui exploziv.
     S-a intervenit conform procedurilor în vigoare de către forțele specializate ale Direcției Județene de Informații Dâmbovița, D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratului Județean de Jandarmi și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița.
    Recomandăm ca cetățenii să-și păstreze calmul și să nu intre în panică întrucât autoritățile competente sunt în teren și derulează activități specifice pentru prevenirea oricărui eveniment negativ.
    Precizăm că au fost întrerupte cursurile în cadrul celor două licee, pe timpul desfășurării acestor verificări.
Read more…

Campania “ARIPI FRÂNTE”, și în Dâmbovița


 În perioada ianuarie-decembrie 2017, Poliția Română, prin intermediul Inspectoratului de Poliție Judeţean Dâmbovița, și Asociația “Necuvinte” derulează activități în cadrul campaniei de prevenire a violenței în familie “Aripi Frânte”.

Lansată la nivel naţional în cursul anului 2016, campania „Aripi Frânte” are ca punct central documentarul „Aripi Frânte” care prezintă situaţia victimelor violenţei domestice din România prin câteva cazuri ale unor deţinute din Penitenciarul de Femei Târgşor.

Scopul campaniei constă în informarea potențialelor victime ale violenței în familie cu privire la posibilitățile pe care le au de a se apăra împotriva agresorilor și se adresează persoanelor care înțeleg că se află într-o situație de tip abuziv și fac primii pași spre a ieși din acel mediu.

Astăzi, 08 februarie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Dâmbovița au organizat o masă rotundă, prilej cu care au fost dezbătute aspecte privind violența în familie.
La activitatea au participat studenți ai Universității Valahia din Târgoviște, efective de la Serviciul de Ordine Publică, reprezentanți ai Direcției pentru Asistență Socială Târgoviște și Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi și o victimă a violenței în familie.

 

De asemenea, polițiștii vor expune afişul de promovare al campaniei şi numerele de telefon la care pot fi sesizate situaţii de violenţă domestică sau de unde pot fi obţinute informaţii pe această temă, în scările blocurilor, la avizierele unităţilor de învăţământ, la sediile instituţiilor publice şi ale unităţilor medicale, precum şi la societăţile comerciale din județ.
Totodată, în perioada următoare, polițiștii vor organiza ample activităţi de informare a populaţiei cu privire la măsurile care pot fi luate pentru a preveni violenţa în familie,  vor fi purtate discuţii cu cetăţenii și vor fi oferite şi ghiduri ale siguranţei pentru victimele violenţei în familie. 
Read more…

De Dragobete, iubește românește la Pucioasa


     VINERI, 24 FEBRUARIE 2017, ORA 18.00, la GARA PUCIOASA, vă invităm să petrecem împreună de Dragobete – Sărbătoarea Iubirii la Români, cu muzică și voie-bună!
     HAIDEȚI SĂ APRINDEM CERUL CU FLACĂRA DRAGOSTEI!!!

     Îndrăgostiții vor primi lampioane pe care să le lanseze pentru ca acestea să le aducă noroc, iar obstacolele vieții să se risipească în vânt!


     Tradiția spune că ți se va îndeplini o dorință dacă înalți un lampion spre cer. Pe lângă dorințe, pe lampioanele zburătoare mai puteți scrie mesaje de dragoste, urări de bine sau puteți așterne orice gând vă trece prin minte în acel moment!

    Vă așteptăm cu drag alături de noi!

PRIMARIA PUCIOASA
Read more…

Pompier - Salvator printre îngeri


Pompierii militari dâmboviţeni au mai pierdut un camarad.
În seara zilei de sâmbătă, în urma unui cumplit accident rutier, plutonierul major Adrian Cătălin BULEANDRĂ s-a stins din viaţă, plecând la ceruri mult prea devreme, la numai 46 de ani. 
Tragicul eveniment a umplut de durere sufletele colegilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa şi, în special, a camarazilor din Detaşamentul de Pompieri Moreni, alături de care îşi desfăşura activitatea.

Ironia sorţii este că pentru salvarea vieţii celui care, la rândul său, a salvat vieţi în cadrul misiunilor la care a participat, nu s-a mai putut face nimic de către colegii sosiţi la locul evenimentului.
Încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în anul 1991, şi-a desfăşurat cei 27 de ani de activitate la 

Detaşamentul de Pompieri Moreni, participând la numeroase intervenţii, aflându-se permanent la datorie pentru salvarea vieţii semenilor.

Un camarad de nadejde, un om cu suflet mare şi bun, un profesionist desăvârșit şi un exemplu de modestie şi conduită, aşa va râmâne salvatorul plecat între îngeri în memoria colegilor săi şi a celor care l-au cunoscut.

La trecerea în neființă, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Basarab I” Dâmbovița sunt alături de familia îndurerată, aducând un ultim omagiu celui care le-a fost timp de 27 de ani un bun coleg şi prieten - plt. maj. Adrian Cătălin BULEANDRĂ.

Dumnezeu să-l ierte și să-i dea odihnă veșnică !
Rămas bun, drag camarad, vei rămâne mereu în sufletele noastre!
Read more…

Comisarul Vlad Lupu, șef al Poliției Pucioasa


Comisarul Vlad Lupu, îl va înlocui în câteva zile la conducerea Poliţiei Oraşului Pucioasa pe comisarul şef Pleşa Eduard, împuternicit pe această funcţie din martie 2016.
Această mutare survine că urmare a deciziei Guvernului Cioloş de desfiinţare a Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi înfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă, nouă structura urmând să fie pusă sub control parlamentar.
Având în vedere că funcţia deţinută de comisarul Vlad Lupu până în noiembrie 2016, era asimilată că rang funcţiei de inspector şef – adjunct al I.P.J. acesta va urma să ocupe funcţia în mod direct, având în vedere că va ocupa o funcţie mai mică decât cea deţinută anterior.
Comisarul Vlad Lupu anterior deţinerii funcţiei de şef al SIPI din cadrul I.P.J. Dâmboviţa a ocupat funcţii de execuţie în cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Dâmboviţa dar şi funcţia de comandant adjunct al Poliţiei Oraşului Găeşti.
Read more…

Mini-vacanță pentru toți angajații


    Angajații pot răsufla liniștiți, pentru că Guvernul le pregătește o mini-vacanță la finalul acestei luni. Data de 24 ianuarie este liberă legal, pentru că este ziua în care sărăbătorim Unirea principatelor.
     Surse politice convergente ne-au precizat pentru Stiri peSurse că Executivul dorește să ”facă o punte” pentru ca salariații să lege 4 zile libere consecutiv. 24 ianuarie pică într-o zi de marți, iar Guvernul va adopta o hotărâre în următoarea ședință de Guvern prin care și ziua de luni, 23 ianuarie, va fi liberă.
În acest fel, angajații vor avea patru zile libere consecutiv și deja își pot organiza planurile de vacanță.
Read more…

Dâmbovița : Cursuri suspendate din cauza vremii nefavorabile !


     Inevitabilul s-a produs, așa că în contextul avertizărilor meteorologice de ninsoare și viscol pentru perioada următoare, în cadrul sedinței Comitetului Județean pentru Situatii de Urgență care a avut loc astăzi la ora 12:30, s-a luat hotărarea de a suspenda cursurile pentru ziua de 11 ianuarie 2017, în intreg județul Dâmbovița, inclusiv în municipiul Târgoviște, cu posibilitatea prelungirii și in ziua da joi 12 ianuarie .

UPDATE : Școlile din Dâmbovița vor fi închise și mâine 12 ianuarie .
     ”Primăria Târgoviște vă asigură că va face toate eforturile pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, urmând a se acționa cu toate mijloacele din dotare în vederea combaterii efectelor fenomenelor meteorologice anunțate.” a mărturisit Daniel Cristian Stan-primarul Municipiului Târgoviște
Read more…

Posturi vacante de preot


Termen de candidare: 9 decembrie 2016
1. PAROHIA PRODULEȘTI Biserica cu hramul
Protoieria Târgoviște Sud POST DE PREOT PAROH Sf. Împărați Constantin și Elena
numire și transfer Categoria a II-a, 330 familii
fără casă parohială
2. PAROHIA IZVORUL TĂMĂDUIRII Biserica cu hramul
Protoieria Târgoviște Nord Izvorul Tămăduirii
Transfer POST DE PREOT III Categoria I, 2400 familii
Examen pentru intrare în oraș fără casă parohială
3. PAROHIA CORBII MARI Biserica cu hramul
Protoieria Titu POST DE PREOT PAROH Sf. Treime
numire și transfer Categoria I, 600 familii
fără casă parohială
4. PAROHIA VLĂDENI I Biserica cu hramul
Protoieria Târgoviște Sud POST DE PREOT PAROH Înălțarea Domnului
numire și transfer Categoria I, 389 familii
cu casă parohială
5. PAROHIA IONEȘTI Biserica cu hramul
Protoieria Găești POST DE PREOT PAROH Sf. M. Mc. Gheorghe
numire și transfer Categoria a II-a, 390 familii
fără casă parohială

*Dosarele vor fi predate Pc. Secretar eparhial, înainte de termenul de candidare.
**Pentru postul de preot la parohia Izvorul Tămăduirii din Târgoviște se va susține examen de selecționare a personalului clerical pentru mediul urban, în data de 8 decembrie 2016.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI
Read more…

Acțiuni sociale in Arhiepiscopia Târgoviștei

     Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, luni, 21 noiembrie 2016, o familie aflată în nevoie, cu doi copii, care au suferit interventii chirurgicale la ochi, au primit prin intermediul Parohiei Fierbinți, din partea unor creștini generoși din parohie, jucării, haine, mâncare și obiecte electrocasnice. De asemenea, marți 22 noiembrie 2016, parohiile: Ragu, Uliești, 
     Mânăstioara, Broșteni, Croitori, Jugureni, Vișina I și Vișina II au organizat o colectă pentru ajutorarea familiei unui credincios din Comuna Uliești, Satul Ragu, a cărei casă a fost mistuită de flacări, iar suma colectată, alături de sprijinul oferit de Centrul Eparhial, a fost utilizată pentru achiziționarea de materiale de construcții.
      Acest tip de acțiuni social-filantropice vor continua în perioada următoare, cu ajutorul unor creștinii generoși care doresc să fie alături de semenii lor aflați în necaz și nevoie, ca pildă a iubirii creștine milostive.
Read more…

”Madame mon Amour”, cu NICU ALIFANTIS la Pucioasa


"La întrebarea retorică a poetului Nichita Stănescu: „De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăcești ca un fum…”, spectacolul Madame Mon Amour se vrea o încercare de răspuns prin cântece de iubire, declarații manifest dedicate femeii, dragostei și prieteniei.
Nicu Alifantis impresionează prin varietatea trăilor pe care le stârneşte în rândul publicului, spectatorii considerând adesea că „fiecare concert al trubadurului este un carusel al emoţiilor, zâmbetelor şi romantismului.”
Un amalgam de ritmuri și stiluri muzicale, de instrumente clasice și exotice, de sonorități neașteptate, toate se împrăştie și învăluie spectatorul aidoma unei îmbrățișări deosebit de tandre.
Despre Alifantis se știe că este unul dintre cei mai faimoși artiști ai României și autorul unora dintre cele mai frumoase melodii folk. De asemenea, cântărețul are în spate o discografie de 18 albume. “Madame mon amour”, este cel mai recent album semnat Nicu Alifantis şi este o compilație de 15 cântece de iubire, pe versuri de Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Radu Stanca, Nina Cassian."
Miercuri, 7 DECEMBRIE 2016, ora 18.00, la Centrul Cultural Pucioasa, va avea loc concertul ”Madame mon Amour”, cu NICU ALIFANTIS.
Prețul biletului este de 20 lei/persoană. Rezervări la telefon: 0734450888

Primarul Orașului Pucioasa, 
ing. Constantin Emilian ANA
Read more…

PMP : Mişcăm Dâmboviţa cu Richard Radu!

COMUNICAT
Mişcăm Dâmboviţa cu Richard Radu!
Prins între trei centre economice mai puternice şi mai dezvoltate, judeţul din jurul fostei capitale a Ţării Româneşti, Dâmboviţa încearcă să-şi câştige un loc fruntaş în economia românească.
De aceea ne-am decis să mişcăm lucrurile cu generaţia de mâine: Richard Radu- candidat PMP Dâmboviţa pentru Senat.
Partidul Mişcarea Populară îl susţine pe Richard Radu pentru a se lupta în Parlament pentru ceea ce au nevoie dâmboviţenii: infrastructură pentru a atrage investitori, investiţii în educaţie şi noi locuri de muncă.
Candidatul PMP vine în faţa alegătorilor cu trei obiective majore:
- Infrastructură- implementarea proiectului de şosea cu 4 benzi Targoviste - Bucuresti
- Educaţie, prin sprijinirea şi dezvoltarea şcoliilor de meserii, trebuie să devină o prioritate. Spunem NU hotărât şomajului în rândul tinerilor.
- Atragerea investiţiilor în judeţul nostru şi protejarea capitalului autohton, pentru asigurarea locurilor de muncă sigure şi bine plătite, astfel încât niciun tânăr să nu mai fie obligat să plece în viitor în alte ţări.
Luptam pentru România! Luptam pentru fiecare dambovitean!
PMP Dambovita


Cu stima,
Razvan IOAN
Read more…

Avertizare fraudă pe OLX

Mesaj de avertizare, dați articolul mai departe !
Daca ai primit recent un email in numele OLX de la adresa service.olx@hotmail.com sau oricare alta adresa de email, te rugam sa nu dai curs solicitarilor si sa nu oferi niciun raspuns. Avem rugamintea sa ignori acel mesaj si sa ne transmiti de indata mai multe detalii (prinscreen sau forward pe adresa noastra contact@olx.ro), iar noi vom face verificarile necesare.
Tinem sa mentionam ca nu cerem niciodata datele confidentiale ale utilizatorilor pe email (numar de telefon, numar de cont sau adresa de mail).
Pentru mai multe detalii, te rugam sa consulti articolul nostru anti-frauda.
Multumim,
Echipa OLX
Read more…

Joi, 3 noiembrie, concert la Pucioasa

     Joi, 3 Noiembrie 2016, ora 18.00, la Centrul Cultural Pucioasa se va desfășura Concertul " FLAUTUL FERMECAT - ”CLASIC V.I.P.", cu Ion Bogdan Ștefănescu și Horia Mihail.


     Cu ocazia acestui concert va avea loc și lansarea CD-ului:
Visători la Steaua Singurătății - Eseu poetic pe versuri de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu
Recită: Eusebiu Ștefănescu
Muzica originală: Ion Bogdan Ștefănescu
Editura Casa Radio


     Iată și comunicatul emis de Primăria Pucioasa 




Read more…

Șase localități din Dâmbovița, afectate de opriri de curent, miercuri 2 noimebrie



     Electrica anunță că miercuri, 2 noimebrie 2016 va întrerupe frnizarea energiei electrice între orele 09:00 și 15:00, în mai multe localități din județ, pentru e efectua lucrări de întreținere la instalațiile de medie și joasă tensiune .
     Vor fi întreruperi de energie la micii consumatori și la consumatorii casnici în următoarele localități :
Viforâta
Drăgăești Pământeni
Vlădeni - parțial
Târgoviște, str. matei Basarab - parțial
Runcu - parțial
Comișani - parțial
Read more…

Facilități fiscale pentru contibuabilii de la Pucioasa



"Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Consiliul Local al Orașului Pucioasa a aprobat hotărârea privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare, constând în impozite, taxe locale și chirii datorate bugetului local de către persoanele fizice care au debite restante față de U.A.T. Orașul Pucioasa.
          Conform procedurii, în perioada 1 Noiembrie – 27 Decembrie 2016, pot beneficia de scutiri persoanele fizice care sting integral printr-o singură plată obligațiile principale constând în impozite, taxe, chirii și amenzi, în baza unei cereri, care poate fi depusă până la termenul limită de 27 Decembrie 2016."

  Cu considerație,
Primarul Orașului Pucioasa,
ing. Constantin Emilian ANA
Read more…

Percheziții la țăranii care produc țuică în gospodăriile proprii


     „În această dimineață, polițiștii din Dâmbovița, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Invervenții și Acțiuni Speciale din cadrul I.G.P.R, efectuează 30 de percheziții, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni economice. La data de 24 octombrie a.c., 189 de polițiști de investigare a criminalității economice și de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratorului de Poliție Județean Dâmbovița, efectuează 30 de percheziții la persoane bănuite de fabricarea și comercializarea de produse accizabile. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015-2016, persoanele vizate ar fi fabricat băuturi alcoolice în afara antrepozitului fiscal, pe care le-ar fi comercializat către diverse persoane fizice și juridice din județul Dâmbovița, obținând venituri ilegale. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Codul Fiscal. La activități participă luptători ai Serviciului pentru Invervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. ”comunicat de presă al IPJ Dâmbovița
Read more…

ANAF vinde masini de lux la pret de Logan


Fiscul se pregateste sa ne umple plasele de Sarbatori cu oferte care mai de care mai interesante si ne vinde la preturi promotionale de la electrocasnice si pantofi de piele pana la haine sau cafea! 
Depozitele finantelor publice din diverse orase ale tarii sunt aproape pline ochi cu marfuri interesante foc.
Avem pantofi din piele la cu 45 de lei si aparate de aer conditionat confiscate de la 200 de lei. Urmeaza oferte de lenjerie intima, produse IT, cafea, iar preturile sunt si cu 50 la suta mai mici.

În Dâmboviţa, bunurile confiscate abia apar pe rafturi ca sunt cumparate. Aici, gasesti tastatura la zece lei si boxe pentru calculator la 15 lei.
La Arad, poti cumpara lenjerie intima cu 4 lei, pantofi de 25 de lei sau cafea.
In Timisoara, romanii cumpara in special produse de uz casnic.
Daca esti interesat de mai multe achizitii, Fiscul are pe site-ul sau si anunturi cu toate bunurile "sechestrate" care sunt scoase la vanzare!
Magazinele cu bunuri confiscate se gasesc la Directiile Judetene de Finante

În Damboviţa găsiţi magainul aici 




Read more…